NEW!!! „Poison Girlˮ by Dior



În ianuarie 2016, Dior a introdus în colecţia „Poisonˮ o nouă culoare olfactivă a parfumerului Francois Demachy, asociată culorilor anului, sub numele de Poison Girl, destinată celor mai tinere iubitoare ale brandului şi care vine într-un flacon roz-quartz cu forma clasică Poison. Noul parfum este anunțat ca un dulce-amărui floral, cu o delicioasă personalitate, conceput pentru femeile tinere şi rebele, pentru feministele care-şi urmează visele.


Compoziția este constituită din materii prime naturale şi prețioase. Portocalele amare siciliene însoţesc inima de trandafiri, care se alatură firesc trandafirilor de mai și de Damasc. Fasolea venezueleană tonka, lemnul de santal din Sri Lanka, balsamul tolu, migdalele și vanilia dau notele finale, împreună cu o puternică şi fierbinte dulceaţă orientală. 

Share:

0 comentarii